"Da, n-am gasit inca iubirea aceea intreaga, dragostea de care sa nu-mi fie rusine. Nu, n-am trait povestea aceea de care nimeni n-ar indrazni sa rada vreodata. Iar din prea indarjita, prea lacoma, prea nesatula mea cautare a unei iubiri fara cusur s-a nascut o promiscuitate pe care n-o mai pot sterge din memorii.
Si, totusi, daca as putea schimba ceva din trecut - desi stiu prea bine ca nu pot -..., as racai din biografia mea amorurile otravite, pe cele amare, pe cele inventate, pe cele tradate. Daca as putea sa-mi iau sufletul inapoi, n-as mai iubi caraghiosii, lasii, depravatii, ratatii pe care i-am adorat, lasandu-i sa-mi pateze destinul cu nedragostea lor.
[...] Si imi promit, in fiecare zi, ca n-am sa mai iubesc decat atunci cand dragostea mea va fi mai presus de indoiala. Imi promit trist, insingurat. Imi promit mincinos."

De data asta nu mai e vorba de mine, dar ma gandesc cu groaza daca as fi pusa eu in situatia respectiva, daca eu as fi cea care trebuie sa aleaga intre doua variante, niciuna prea promitatoare.
Sunt momente cand greselile pe care le faci au un mare impact asupra ta, atat asupra prezentului cat si asupra viitorului. Sunt urmari ale unor alegeri pe care le faci, care te bantuie ...toata viata.
Cum poti alege cand stii ca orice ai alege pare dezastruos? Ce e de facut cand oricat de mult ar vrea prietenii sa te ajute, nu au cum? Cum depasesti un moment dificil in care trebuie sa iei o decizie care va schimba tot ce urmeaza?
Atatea intrebari, nici un raspuns favorabil.
Si ajung din nou la ideea ca noi oamenii ne torturam de buna voie. Noi singuri. Prin ceea ce facem, prin ceea ce spunem sau nu spunem, prin ceea ce gandim.
Si ironia este ca repetam greselile, mergand in continuare pe premiza ca "nu are cum sa mi se intample mie"... si se intampla! Regretele nu-ti fac decat mai rau si te gandesti ce simplu ar fi fost sa fi invatat de prima oara... si sunt decizii ale caror regrete iti fac albe noptile!
In situatiile limita ale vietii iti dai seama cat de puternic esti de fapt, incercand sa iti asumi responsabilitati, sa nu alegi cea mai usoara cale, sa nu cedezi psihic.
Sunt cai pe care le alegem pentru ca par mai usoare, au o rezolvare rapida pe moment dar te urmaresc toata viata. Iar cine iti doresti si astepti sa te sustina si sa te ajute nu o face.
Inima da gres uneori. Nu ne impinge catre cele mai bune alegeri. Facem atatea greseli dintr-un impuls prostesc, apoi ratiunea se lupta cu acele alegeri incercand sa gaseasca o solutie. Sau poate tot inima ar trebui sa repare ce-a stricat?
De pus pe ganduri...

Nimeni nu poate alege in locul tau. Nimeni nu iti poate duce pe umeri durerea si regretele, oricat de dispus ar fi sa te ajute. Esti singur, tu cu durerea si tu cu regretele. Indiferent cati prieteni ai in jur, cat de mult te-ar sustine moral, durerea va ramane doar a ta...

Fiecare dintre noi avem cate 3 case. In prima poposim pentru o clipa cand ne nastem - este cea care ne va gazdui Trecutul. A doua este cea in care vom locui mereu - Prezentul, iar peste drum, este o a treia casa, cea care ne va starni mereu curiozitatea - Viitorul.
Tot ce atingem, fiecare gand, fiecare cuvant pe care il rostim, se muta in casa Trecutului, o casa cu usile si ferestrele mereu deschi...se pe care o putem vizita oricand dorim. Acolo sunt toate amintirile noastre, unele la vedere, altele ascunse prin dulapuri si colturi intunecate, uitate.
Casa Viitorului are mereu usile si ferestrele inchise si pare mereu invaluita in ceata. Acolo se ascunde tot ceea ce urmeaza sa ni se intample, sa simtim, sa rostim. Cercetam mereu cu gandul ferestrele si usile inchise, ne uitam pe gaura cheii, dar tot ce vedem sunt forme si culori neclare.
In casa Prezentului timpul trece foarte repede, cat ai clipi, devine Trecut, si trecutul... dureaza o vesnicie.

Fiecare gand al meu se termina in bratele tale.Acolo este linistea,nebunia si siguranta mea.Fiecare atingere imi miroase a tine,a fericire,a iarna,a sarutul tau si a tot ce tine de noi.
Sunt a ta.A ta de la prima atingere pana la ultima.Doar a ta,dincolo de tot si toate.Dincolo de idei,de lume,de vise.
Ma iubesti.Te iubesc.Ne iubim.Si luptam.Luptam pentru fericire.

Te iubesc mai mult decat viata insasi. N-am cunoscut niciodata o
fericire mai mare decat cea alaturi de tine. Nici nu am stiut ca e
posibila o asemenea fericire. Poate dragostea sa aiba consistenta?
Pentru mine, este ceva palpabil, sentimentele dintre noi le
cantaresc in palme asa cum iti cantaresc capul cand ti-l tin in
... maini. Ma agat de dragoste asa cum se agata un alpinist de franghie.
Stiam ca drumul nostru va fi greu de urcat, dar nu m-am gandit ca
vom ajunge la o stanca atat de abrupta. Am putea s-o urcam, stiu
asta, dar tu vei fi cea care va duce tot greul. In seara asta am sa
plec, nu stiu unde, tot ce stiu e ca nu ma voi mai intoarce. Vei fi
in siguranta in casa mea, dar nu si in bratele mele. Daca raman, tu
vei fi cea care se va chinui in ghearele durerii, fara ajutor. Nu
vreau sa platesti cu viata dragostea noastra. N-as putea suporta.
Daca as putea sa fac schimb, mi-as da cu mare bucurie viata in
schimbul vietii tale. Ai venit la mine cu hainele de pe tine, a fost
destul. Gata. Nu mai vreau sa-mi dai nimic. Mi-ai dat deja totul. Ma
voi gandi la tine in fiecare zi, de multe ori pe zi. Trupul meu are
imprimat peste tot desenul mainii tale. Pielea ta e si a mea. M-ai
descifrat si acum sunt usor de citit. Mesajul este unul foarte
simplu: dragostea mea pentru tine. Vreau sa traiesti. Iarta-mi
greselile. Iarta-ma.

Amintirile sunt ecoul sufletului.... vrem sau nu , noi nu putem opri ca ele sa revina iar si iar. O melodie auzita, o poza, un chip si multe altele vazute doar o secunda ne pot readuce amintiri mai mult sau mai putin placute. Pentru cateva secunde simti ca te-ai intors inapoi in trecut , gustul amar apare dupa ce ai revenit in prezent, chiar daca este o amintire placuta sau neplacuta. Ramanem apoi pe ganduri incercand sa ne amintim ceea ce conteaza cu adevarat: prezentul. Reusim oare ? Sau doar ne amagim singuri ?

Uneori nici cea mai buna crema nu-ti poate hidrata mainile, pt ca au nevoie de o atingere speciala din partea unei persoane speciale.
Uneori nici cele mai dulci cuvinte nu-ti pot atinge sufletul, pt ca are nevoie de o imbratisare speciala din partea unei persoane anume ,ca sa fie incalzit.
Uneori nici toate persoanele dragi din jur nu-ti pot alunga dorul fata de acea persoana speciala care a lasat un gol in urma sa.
Uneori nici scrisul nu ajuta, deoarece cuvintele sunt prea putin pt ceea ce inima ta are de spus !!!

Noaptea e dusmanul meu tacut, cel mai aprig dusman cu care oricat as lupta nu pot nici macar sa ii misc o stea. Noaptea o are pe luna ca regina ce-mi muta pionii pe margine si ma lasa fara aparare. Noaptea isi trimite soldatii mici si stralucitori sa-mi scotoceasca-n ganduri si sa dea viata amintirilor . Sa dea viata unor amintiri ce nu exista. Noaptea are cea mai mare putere asupra viselor mele, imi amesteca simturile cu trairile facandu-ma sa traiesc cel rece moment si totodata cel mai puternic. Noaptea isi rezerva dreptul de a-mi zdruncina toate deciziile si de a-mi schimba caile pe care le aleg. Si totusi noaptea e cel mai frumos si intens moment al zilelor mele.

Foc şi gheaţă

Unii spun că lumea va sfârşi în flăcări,
Alţii spun că în gheaţă.
Din ce-am gustat eu din dorinţă,
... Îi cred pe cei ce spun în flăcări.
Dar dacă ar fi să pier de două ori,
Cred că am învăţat destule despre ură
Ca să spun că pentru distrugere
E la fel de bună şi gheaţa
Şi ar fi suficientă.
Robert Frost 

Multe sperante am aprins, am ocrotit sau chiar am stins. Pe cateva insa le-am aparat cu strasnicie. Le-am ascuns in causul palmei sa nu le fure vantul rece flacara plapanda. Le-am invelit cu obrazul meu de teama ploii. S-au stins, le-am reaprins, iar s-au stins... le-am vegheat zi si noapte alungand somnul dulce.
Uneori au ars cu flacara linistita, ca si cum nimeni si nimic nu ar fi putut sa le tu...lbure, alteori insa flacara plapanda parea sa vrea sa fuga sau sa-si dea ultima suflare.
Dar, una dintre ele a ajuns la final. Firul subtire a ars aproape in intregime si ceara s-a risipit. Nu mai e nimic din ceea ce ar putea sa hraneasca flacara.
Tristetea-mi canta, resemnarea imi urla in ureche si dezamagirea tace!
Si cat mi-am dorit... Nu-ti imaginezi cat de mult mi-am dorit...

Mereu in asteptare...
Astept sa te trezesti intr-o dimineata si sa te simti ca si cum tocmai te-ai fi smuls din bratele mele. Sa simti acel gol pe care il simt eu de cate ori ma gandesc la tine. Sa simti frigul singuratatii. Sa simti gustul amar al dezamagirii. Si sa-ti fie dor de un sarut, o atingere, o soapta, atat de dor incat pasii tai sa porneasca spre mine fara sa-i poti opri.
Te asteptam, eu si sufletul meu, cu ochii umezi de speranta si cu cate un zambet agatat in coltul gurii. Astept sufletul meu pereche sa se intoarca acasa. Nu stiu in ce trup se afla, dar stiu cu siguranta unde nu s-a aflat niciodata.

Pana la urma, asta e tot ce iti ramane. Un geamantan plin de amintiri.Amintiri frumoase, urate, triste, vesele, indragostite, tradate, neintelese, trasparente, mii si mii de amintiri.
Intreaga ta avere consta in zambete luminoase, nostalgice, resemnate, lacrimi amare de deznadejde sau dulci de fericire, cuvinte, soapte, caldura altei maini, adancurile altei priviri. O viata plina de oameni care v...in si pleaca. Unii iti lasa ceva, altii iau. Multi oameni tacuti care trec fara sa-i simti.
Asculta! Adulmeca! Gusta! Pastreaza totul, umple-ti valiza cu amintiri! Lasa cate o bucatica din tine pe oriunde treci!
Iti imaginezi cat poate fi de trist sa nu ai pentru ce zambi, pentru ce plange, pentru ce ofta?

Inca te mai simt... Intr-o bataie ratacita a inimii, intr-o gura de aer rece care-mi umple plamanii, intr-o privire aruncata intamplator pe strada unui necunoscut, in fiecare atingere ce ma face sa tresar din vise.
Inca te mai simt, in fiecare zbatere a venei de la tampla stanga. Si doare, sa te stiu acolo, o durere ciudata, de parca firele de par ar incerca sa se smulga singure din radacina si s...a fuga... sa fuga de amintirea ta. Si tampla dreapta? Zace in tacere. Ii e dor de mana ta trecand in fuga pe deasupra ei.
Inca te mai simt, dimineata devreme, cand somnul inca nu mi-a fugit dintre gene si eu inca nu am coborat din vise. Intind mana spre un loc gol de langa mine. Stiu ca nu ai fost acolo, dar perna pastreaza parca din caldura obrajilor tai, parfumul parului tau.
Inca te mai simt, desi esti departe si mana ta se intinde spre o alta mana

Ascunde-ma! Ascunde-ma oriunde numai sa nu stie nimeni ca am trecut prin viata ta.
Ai fi putut sa ma ascunzi dupa ureche, dar poate o suvita de par agatata de vant m-ar scoate la lumina. Si atunci... ar putea sa te intrebe cineva cine sunt. Ai fi putut sa ma ascunzi in coltul gurii, dar cineva m-ar fi vazut cand ai fi zambit sau cand ai fi sarutat o alta gura. Atunci, sa ma ascunzi in suflet! Nu,... nu ar fi o idee buna. Cine stie cand as putea iesi de acolo si sa te fac de ras.
Sa te fac de ras? Am spus eu asta? Nu stiu, dar ma ascunzi de atata timp incat incepe sa-mi fie si mie rusine cu mine. Am obosit sa ma tot ascund. Mai ales sa nu inteleg de ce trebuie sa ma ascund.
Stii ca te iubesc? Ce ai spus? Nu inteleg. Vorbesc prea tare? Ti-e teama sa nu ma auda cineva? Si asta trebuie sa ascund?
Ascunde-ma intr-un ciob de gand si arunca-ma pe o gramada de lucruri vechi. Uneori si eu vreau sa ma ascund.

Tot ceea ce vezi, lucruri mari sau mici, oameni, plante animale, fiecare ascunde cate ceva. Unele ascund lucruri mult mai minunate decat cele pe care le vedem, altele ascund un gol imens. Din pacate destul de multe ascund secrete pe care nu ne-am fi dorit niciodata sa le descoperim.
Intotdeauna vrem se vedem ce se ascunde in spatele imaginii care ne incanta privirea, o zgariem cu unghia, jupuim invelisul subtire, scuturam pulberea fina ce o acopera, uitand sa ne mai bucuram de ceea ce este la vedere.
Rupem vraja care ne-a umplut de incantare, si uneori ramanem doar cu gustul amar al dezamagirii.

Si cat te-am rugat, sa-mi faci o pereche de aripi, sa ma ridic cat mai sus, daca nu pana la tine, macar suficient de aproape sa te pot vedea. Am adunat pene si le-am lipit una cate una cu lacrimi sarate, dar nu au fost de niciun folos. Nicio pasare nu ajunge pana acolo.
Te-am rugat sa-mi faci aripi din nisip si praf, sa ma asez pe o adiere de vant si sa ajung pana la tine. Dar s-au zbatut fara ro...st imprastiindu-se in jurul meu, intepandu-mi ochii si astupandu-mi narile. Si ochii imi lacrimau, aerul nu-mi mai ajungea in plamani, de dor.
Nu ai vrut sa-mi faci aripi, asa ca am luat o pereche de la un inger cazut, mi le-am prins pe spate si m-am aruncat in vazduh. Tot nu am ajuns pana la tine, pentru ca ele nu stiu sa zboare decat in jos.
Sunt inca aici, un punct marunt, ce priveste cu deznadejde in sus, la tine, si numai gandul te poate ajunge.
Mi-e dor

 

 

!

A fost odata ca niciodata, in timpuri atat de vechi incat putini si le mai amintesc, o lume mult mai senina decat cea in care traim. Oamenii erau atat de veseli si linistiti, totul era inconjurat de iubire si unde este iubire, cu siguranta sunt si o multime de flori. Acesti oameni plantau flori pretutindeni, de cate ori rosteau un cuvant de iubire, pe campie, deal, pe coastele abrupte ale muntilor..., pe plajele insorite, chiar si marile purtau gradini plutitoare. Aerul pe care il inspirau era incarcat de parfum, astfel incat parul si pielea lor mirosea mereu a flori. Cand nu a mai ramas loc pe pamant, au inceput sa le planteze pe norii pufosi. Urcau in fiecare zi pana deasupra lor cu vase incarcate cu apa proaspata de rau si le udau. Se spune ca atunci s-a nascut ploaia, din iubire.
Azi cate plante mai avem in jur? Cat parfum ni se ascunde in par si porii pielii? Oare asta sa fie motivul pentru care nu mai ploua? Am uitat sa iubim?

Cheile, ne-au fascinat din totdeauna si inca ne fascineaza. De ce? Pentru ca nu stim daca incuie sau descuie. Daca incuie, ce se afla dincolo de usa. Daca descuie, cu ce scop descuie. O simpla cheie ne ridica de fiecare data o multime de intrebari, oare la ce se potriveste?
Mai stim cate chei avem ascunse prin buzunare? Cine stie, cand o sa avem nevoie de ele, o sa le cautam cu disperare. Cea care... ma fascineaza acum, insa, este cheia care sta agatata de gat, cheia aceea stralucitoare ce descuie inima sufletului pereche. O avem mereu la indemana si verificam inimi dupa inimi pana cand o gasim pe cea potrivita. Uneori cheia nici macar nu intra, alteori intra dar nu se rasuceste. Insa, situatia care ne creeaza cele mai mari confuzii este aceea cand cheia intra dar se rasuceste in gol. Tot astepti si incerci dar in zadar. Daca ar fi cheia potrivita, ar trebui sa se deschida din prima incercare.
De-am sti macar cum arata usa...

Imposibil sa masori iubirea, totusi putem spune ca am trait iubiri mari si iubiri mici. Exista si iubiri eterne dar acestea nu pot fi categorisite decat in urma noastra.
Cum e o iubire mica? Fiecare merge pe drumul lui, se intalnesc intr-un punct, merg impreuna o zi, o luna, o vara, un an apoi fiecare alege alta cale, spre puncte cardinale diferite.
In cazul iubirilor mari, se intalnesc si merg pe acelasi drum multa vreme, apoi din diverse motive, fiecare porneste pe un drum separat, paralel cu al celuilalt. Doar gandurile lor raman impreuna.
Iubirile eterne sunt cele de poveste. Merg impreuna pe acelasi drum, un drum nesfarsit, continuat de sufletele lor dupa ce trupurile le-au obosit.

Am obosit sa-mi umplu mereu timpul cu orice mi-ar alunga o parte din ganduri. Dar ele se intorc iar si iar. Nimic nu le convinge sa stea departe.
Am obosit. Uneori ma simt ca un animal haituit care bate la usi ce nu i se vor deschide niciodata. Si cine ar deschide unei naluci intunecate cu colti lucind la luna? Tipatul lui de ajutor e mai mult un urlet ce-nspaimanta.
Am obosit

Minte-ma ca atunci cand iti voi bate la usa imi vei deschide.
Minte-ma ca atunci cand ma vei vedea, ma vei strange atat de tare in brate incat vei stoarce toata tristetea din mine.
Minte-ma! Minciunile sunt atat de dulci, in timp ce adevarul doare...

fiecare val...

Tu te vaiti mereu de dor dar iti imaginezi cat poarta in suflet un ocean? Toata apa aceea sarata care viseaza sa ajunga macar pentru o clipa pe mal? Si poate o data la cateva sute de ani fiecare val are sansa asta. Unele se reped cu furie si devoreaza nisipul sau stancile de pe mal, luand cu ele cate ceva ca amintire. Altele se intind cat pot, incearca cu disperare sa cuprinda in brate cat mai mult apoi se retrag in asteptare. Unele valuri insa, calatoresc atat de mult incat ajung epuizate. Fura un sarut usor nisipului si se imprastie cu un oftat printre celelalte.
Cat dor zace in fiecare val si cat trebuie sa astepte...

Poate ca suntem ingeri inzestrati cu o singura aripa. Ne cautam cu disperare perechea pentru ca altfel nu ne putem ridica, nu putem zbura, nu putem ajunge dincolo de nori. Uneori avem impresia ca am gasit-o, o prindem pe spate si fie ramane inerta, fie ne ridica putin de pe pamant, ne face sa plutim apoi ne tranteste fara mila. Si cum ai putea zbura daca nu ai echilibru?
Am avea mai multa liniste daca am taia-o pe cea pe care o avem? Poate asa am uita si visul de a zbura. Ne-am tara pe pamant intr-o eterna imbratisare din care probabil nu ne-am dori sa ne desprindem, pentru ca vazduhul nu ne mai atrage...

Zilnic ne plangem, ne simtim tristi, deznadajduiti, nedreptatiti, deprimati. Ne punem pe fata valul tristetii si ne adunam cu grija lacrimile. Simtim uneori ca toata tristetea asta ne sufoca si orice bucurie, cate de marunta, nu ajuta.
Priveam azi pe strada chipuri. Zeci de chipuri de oameni necunoscuti si pe cele mai multe dintre ele citeam tristetea. Printre ele insa erau si chipuri intepenite, ...chipuri care de mult nu au mai schitat un zambet. Priviri sterse din care de mult a fugit speranta. Frunti incruntate. Lacrimi agatate de pleoape, gata sa se prelinga pe obraz.
Oare asa voi ajunge? Nu cred. Am o familie care ma iubeste, prieteni putini dar buni, am o slujba care imi asigura un trai decent, si ieri, am zambit. Si cu siguranta voi gasi si azi un motiv.
Chiar e nevoie sa vezi tristetea si suferinta altora ca sa iti dai seama cat esti tu de fericit?

Iubesc zapada, dar imi e teama de gerul ce o insoteste uneori. Ii cad prada intai lucrurile marunte, plante prea firave sa ii tina piept, apoi incetul cu incetul trece la cele mai inalte, copaci, ape, totul. Simti cum iti ingheata intai degetele, devin vinete si inerte, in curand nu le mai simti. La fel se intampla si cu nasul, urechile, obrajii. Frigul urca apoi pe brate pana la umeri si simti cum iti scutura spatele. Si inima... se chinuie disperata sa trimita peste tot sange cald. Se zbate pana cand oboseste. Apoi gerul o cuprinde si pe ea. Si nu mai simti nimic. Doar liniste.
Uneori cred ca inima mea s-a obisnuit cu frigul. E nevoie de mult mai mult pentru a se lasa prada inghetului.

singuratate

   A te simti singur nu e doar dovada unui gol ci si o dovada ca inca nu ai pierdut legatura cu lumea. Remarci absenta celorlalti..Uneori numai prin absenta suntem solidari....

...

Se spune ca atunci cand se inchide o usa..se deschide o alta...totul e sa ai rabdare sa traversezi holul dintre ele..

liniste...

"Vreau sa fiu lasata in pace,imi doresc liniste" sunt cuvintele care mi-au rasunat in cap dupa cate o despartire dureroasa.Mai trista sau mai vesela,mai tacuta sau mai zgomotoasa,razand sau plangand din pricina suferintelor din iubire am rostit intotdeauna cuvintele de mai sus.Au fost putine finaluri in care am facut reprosuri sau mi-am aratat regretul.Am preferat sa las asta pe seama celor de la...nga al caror suflet m-am smuls cu greutate.Am plecat de fiecare data in tacere caci iubisem cu tarie si dupa ce totul se terminase singura mea dorinta era sa fiu lasata in pace sa pot merge mai departe.
Iubiri.Finaluri.Dorinte tipate in soapte si mereu rugamintea "Lasati finalurile sa mi se innece in tacere!Am nevoie de liniste! "

nu incerca

Nu te stradui sa uiti trecutul caci el te-a facut ceea ce esti astazi, dar nici nu trai in trecut. Invata sa traiesti cu el si sa inveti din el. Asta iti va aduce adevarata liniste...

este...

Trecutul este o punte catre viitor. Este o incapere a carei usi o deschidem uneori pentru a intra intr-o lume de care ne este dor. Este o caseta de bijuterii incarcata cu amintiri. Este acel ceva pe care uneori il regretam si alteori invatam din el     

vreau un suflet curat..

Nu am nevoie de bani – am nevoie de multa afectiune, de multa intelegere, de un sincer ” te iubesc” atunci cand ma astept cel mai putin, de un “va fi bine” cand nu vad nicio solutie, de un zambet cand sunt suparata, de o inima alaturi de a mea .. de o dorinta comuna de a ne realiza unul langa celalalt!

cine nu stie...

Cine nu stie sa se uite in ochii persoanei care ii sta in fata, cine nu reuseste sa renunte la cuvinte pentru tacere, cine nu se intreaba daca nu cumva fericirea se ascunde intr-un zambet si o mana intinsa... nu a cunoscut dragostea.!!

doi ochi...

Mai dureros decat sa privesti soarele in stralucirea lui arzatoare e sa privesti doi ochi ce si-au pierdut stralucirea de altadata, sa induri o privire distanta ce nu te mai doreste...

ma despart...

Ma despart plangand dar  voi privi in urma spre tine zambind...
mi-ai lasat atatea in suflet si nu te voi putea uita curand,
iti las si eu un ultim gand,
neinteleasa iubire,
fie ca destinul sa-ti poarte pasii pe drumul bun pentru sufletul tau,
fie ca inima ta sa poata ierta si iubii din nou...

port in suflet

Port in suflet o iubire trista care-mi face pasii grei sa ramana mult in urma ochilor visatori. Nimeni nu-mi mai asterne un zambet la picioare sa-mi fie drumul mai lin, nimeni nu-mi mai spune vorbe frumoase sa-mi fie visele mai luminoase, soarele se-ndeparteaza in apus si-mi ramane tovaras de drum doar frigul noptii.
Visele sunt date oricui vrea sa le ia, dar iubirile raman doar celor care ajung la ele, care au norocul sa le gaseasca.
Port in suflet o iubire trista, cioburile visului meu cel mai frumos, la care nu pot sa renunt, pare imposibil sa le mai pot aduna inapoi la loc dar sunt tot ce mi-au ramas, fara ele nu mai am nimic, fara ele pasii mei se vor opri...
Viata e o lupta si fiecare clipa de iubire e o victorie, viata e o lupta si eu sunt atat de infrant! Port in suflet o iubire trista care-mi face pasii grei sa ramana mult in urma ochilor visatori. Nimeni nu-mi mai asterne un zambet la picioare sa-mi fie drumul mai lin, nimeni nu-mi mai spune vorbe frumoase sa-mi fie visele mai luminoase, soarele se-ndeparteaza in apus si-mi ramane tovaras de drum doar frigul noptii.Visele sunt date oricui vrea sa le ia, dar iubirile raman doar celor care ajung la ele, care au norocul sa le gaseasca.Port in suflet o iubire trista, cioburile visului meu cel mai frumos, la care nu pot sa renunt, pare imposibil sa le mai pot aduna inapoi la loc dar sunt tot ce mi-au ramas, fara ele nu mai am nimic, fara ele pasii mei se vor opri...Viata e o lupta si fiecare clipa de iubire e o victorie, viata e o lupta si eu sunt atat de infranta

doar o noapte

   Sunt zile in care mi se pare ca nimic nu-mi merge bine, ca as vrea mai mult, ca nu voi avea niciodata ce vreau acum…In clipa asta as da totul pentru o noapte. O noapte in care visele sa nu se mai sfarseasca, o noapte din care sa nu ma mai trezesc, o noapte in care sa nu ma gandesc ca va veni si o dimineata in care visul se va sfarsi si eu voi ramane ca Cenusareasa fara print, fara caleasca, fara vis...O noapte fara cuvinte, doar cu priviri, doar cu suflete…Cuvintele sunt inselatoare si te tradeaza cand te astepti mai putin. De aceea nu le vreau, am nevoie doar de tacere, de liniste. O liniste in care singurele care vorbesc sunt sufletele. Ele nu pot minti, nu pot insela, sunt pure…M-as lasa cuprinsa in brate de un astfel de suflet care nu stie sa minta si m-as pierde intr-o lume ireala, doar pentru o noapte, doar pentru o clipa, doar pentru a simti ce n-am simtit nicicand… As uita ca dimineata, sufletul ia forma umana, deci inselatoare, si magia se risipeste…Mi-ar fi teama ca visul s-ar pierde in ceata noptii ce se sfarseste… Vreau doar o noapte,..o noapte si nici o zi...

doar vise?

Crezi ca exista vise de neatins? Eu simt ca tot ce am nevoie ca sa ajung pana la ele sunt bratele tale sa ma ridice putin, pentru ca orice vis e acolo atat de sus unde nu pot ajunge decat doua perechi de ochi...
Mi-am pus toata increderea in tine si am pastrat doar zambetul care sa-ti spuna mereu ca te urmez, nu mi-e frica, asa e dragostea, un drum batatorit de orbi fericiti tinandu-se de mana care au inteles ca nimeni nu vede calea destinului, ne vedem doar unii pe ceilalti zambind sau plangand si fiecaruia i-a fost daruita puterea minunata de a sterge o lacrima, de a provoca un zambet...

Frumusetea este trecatoare..

...atâția bărbați spun : « Eu nu mă uit la aspectul exterior , eu vreau o femeie cu zâmbetul pe buze și sinceră . Eu nu vreau o femeie slabă ... vreau o femeie cu forme , să nu fie piele și os ! »

Este adevărat ? Nu prea .
Femeia iubește sufletul unui bărbat , nu mușchii .
Bărbatul iubește corpul , nu caracterul .

✿ ~ Am văzut persoane plecând din viața mea ...

cu lacrimile în ochi le-am salutat ... am mers înainte și am descoperit un drum care m-a făcut fericită !

Uneori prea mică pentru lumea asta , am purtat tocuri pentru a putea vedea orizontul ... orizontul nostru , orizontul oamenilor . Și acolo voi reîntâlni toate persoanele care au avut un loc în viața mea ♥

Eu si singuratatea..prietene bune de ceva timp

Nu este asta de rea pe cat o facem noi sa fie, sa para... uneori iti ofera liniste, timp pentru tine insuti, iti ofera sansa sa iti dai seama ce ai, ce ai avut, ce ai pierdut si ce iti doresti. Da, stiu, nu contest faptul ca poate oferi suferinta, lacrimi, regrete, sentimente negative sau putina ura fata de persoanele care te-au lasat cu ea. De singuratate toti avem parte la un moment dat din pacate… trebuie doar sa stim sa traim un pic cu ea, sa nu ii consideram vinovati doar pe altii pentru ea ci si pe noi... sa nu dam vina pe viata, ea iti ofera multe lucruri frumoase de care trebuie sa ne bucuram sau rele peste care trebuie sa invatam sa trecem…

♡ ▪ Suntem oameni si timpul trece. Si uneori trece atat de repede incat parca nici nu-l mai simtim.

Stim doar ca avem o groaza de amintiri pe care le rasfoim din cand in cand cu drag sau cu dor, cu zambete sau cu lacrimi. Cand ne e dor, derulam momente din viata noastra. Momente in care am fost fericiti sau... tristi. Pentru ca indiferent cat timp trece, sunt amintiri carora nu le putem spune niciodata "Adio"...

E greu sa recunosti...

E greu sa recunosti ca ai o slabiciune sau sa recunosti ca te gandesti la ceva la care nu ar trebui sa te gandesti nicidecum. E greu sa privesti timpul fata in fata si sa recunosti ca te afecteaza trecerea lui grabita. Si totusi facem asta destul de des.
Preferam sa afisam masti de oameni puternici, fara slabiciuni. Sa ne purtam ca si cum timpul ne-ar fi prieten, nu dusman.
Sa zambim mult si fals in loc sa ne marturisim adevaratele ganduri si sentimente... da, intr-o oarecare masura, la un anumit moment dat, toti ne prefacem intr-un fel, dintr-un anume motiv!  « ▪

Trecutul....

Trecutul nu e o arhiva, o magazie unde gasesti si azi, si maine, si poimaine, aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar in fapt aceleasi. Trecutul traieste, e viu, ia parte la prezent, îl influenteaza si se schimba in funcție de ceea ce ni se intampla. Unele amintiri scad in importanta, palesc, altele, dimpotrivă, capătă intelesuri noi la care nu ne-am gândit inainte. Devin, din fleacuri, momente esentiale!

exista acolo undeva...baiatul care va fi..

cel mai bun prieten, sufletul tau pereche, cel caruia ii poti impartasi visele si dezamagirile tale, cel care iti daruieste flori fara a avea o ocazie speciala, cel care iti trimite mereu un mesaj de "buna dimineata" si unul de "noapte buna", care te priveste in ochi si iti spune ca esti cea mai frumoasa femeie din lume, care te iubeste pur si simplu asa cum esti, fara a tine mortis sa te schimbe;
~ si pentru prima oara in viata... il vei crede!

Schimbare..?

Toti ne confruntam cu ea, mai mult sau mai putin. Uneori, timpul si oamenii ne schimba fara ca noi sa vrem asta. Alteori, decizia ne apartine. Dar oare ne schimbam cu adevarat din propria vointa? Sau e doar o masca pe care o purtam o perioada de timp, apoi revenim la vechile obiceiuri?

Totul se schimba acum; oamenii uita cine sunt si incearca sa se integreze printre cei din jur...

Si totusi regretam...

Regretele nu mai au nici un rost cand faptele sunt deja consumate si nu mai pot fi nicicum reparate... inveti sa treci mai departe, sa iti traiesti viata ca si cum acel "ceva" nu s-ar fi intamplat; dar sunt momente cand realitatea te loveste in fata si totusi, regreti!

Uneori suntem cei mai mari dusmani ai nostri...

ne facem singuri rau acceptand deseori lucruri care ne displac, atunci cand suntem dezamagiti ne chinuim privind lucruri care ne amintesc de oamenii care ne-au dezamagit si deseori ne mintim singuri.
Avem pretentia ca cei din jur sa fie sinceri cu noi si sa nu ne raneasca... dar oare noi, cat de sinceri suntem cu noi? Si de ce prin anumite fapte continuam sa ne ranim singuri? ©

true love

Mai mult ca viata..te-as iubi...

S-a lasat amagitoare noaptea, cuprinsa de-un intuneric ametitor, se joaca si luna, imi manghie chipul, sperand sa-si alunge singuratatea, e trista de veacuri... desi lumineaza, asemeni unui zambet, ce ascunde mii de lacrimi.


Visez in tacere,astern ganduri si soapte. Ma simt abandonata de lume, incerc sa respir , dar imi lipseste aerul, as vrea sa ascult dar nu inteleg tacerea... Unde esti sa pot zbura?


Un suflet ce-i singur , nu oglindeaza nimic... Fara parfum, degeaba-i si floarea...


Stiu ca ma cauti, am aripile frante... Grea e magia, cand crezi doar in ea...


De ce nu te apropii?Strange-ma-n brate!!! Arata-mi lumina, acopera-mi ochii...mangaie-mi buzele ce parca suspina, otraveste-ma cu dulceata, am sa mor pentru tine!!!


Sopteste-mi dorinta, doreste-ti...


Iubeste, alinta, saruta, priveste... Traeste prin mine, suspina, zambeste... Alunga-mi amarul, uita de lume, de pasii tristi ai singuratatii, ecoul lor apasator imi inunda timpanele; amortindu-mi sufletul...


Am ramas doar o flacara-n vant. Ce dor imi e de tine.Arata-te-o data!

Ce este dragostea...

Intr-o zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a raspuns: Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai frumos spic de grau pe care il vei gasi, dar tine cont ca nu ai voie sa faci decat o singura incercare. Platon l-a ascultat fara sa cracneasca, si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.

Socrate l-a intrebat ce se intamplase, iar Platon l-a lamurit: Atunci cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestuos, asa ca am mers mai departe. Am cautat in zadar dupa aceea, caci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea