Iubesc zapada, dar imi e teama de gerul ce o insoteste uneori. Ii cad prada intai lucrurile marunte, plante prea firave sa ii tina piept, apoi incetul cu incetul trece la cele mai inalte, copaci, ape, totul. Simti cum iti ingheata intai degetele, devin vinete si inerte, in curand nu le mai simti. La fel se intampla si cu nasul, urechile, obrajii. Frigul urca apoi pe brate pana la umeri si simti cum iti scutura spatele. Si inima... se chinuie disperata sa trimita peste tot sange cald. Se zbate pana cand oboseste. Apoi gerul o cuprinde si pe ea. Si nu mai simti nimic. Doar liniste.
Uneori cred ca inima mea s-a obisnuit cu frigul. E nevoie de mult mai mult pentru a se lasa prada inghetului.